Brăila Renăscută – O plimbare de vară

Călătoria mea în fotografie a început acum aproape cincisprezece ani și a trecut prin multe etape.

Cu un tupeu pe care astăzi îl privesc cu surprindere, am fotografiat oameni pe străzile Londrei. Mă apropiam de necunoscuți, uneori la doar câțiva pași distanță, și încercam să surprind ceea ce nu poate fi pus în cuvinte: o privire, o emoție, o poveste. Totul se întâmpla într-o fracțiune de secundă. Era fotografia de stradă în forma ei cea mai directă și, pentru mine, cea mai naturală.

Apoi m-am întors acasă.

Am făcut o pauză lungă de la fotografie. Mă săturasem de tristețea pe care o găseam uneori pe străzi. Bucureștiul încă îmi oferea energie și mișcare, dar Brăila? Cum să fotografiez orașul în care m-am născut? Ce aș mai putea descoperi într-un loc pe care credeam că îl cunosc atât de bine?

Aici sunt amintirile mele. Aici sunt visele mele. Aici este o parte importantă din viața mea.

Și totuși, într-un fel ciudat, pierdusem orașul în fotografie, așa cum pierdusem și anii petrecuți departe de el.

Revenirea la fotografie a fost legată inițial de restaurare, de construcție, de ideea de a salva și de a păstra. Am înțeles repede că există și o componentă foarte practică în această poveste. Realist vorbind, frumusețea costă. Restaurarea costă. Păstrarea patrimoniului costă. Casele care renasc nu se repară singure.

Astfel s-a născut proiectul meu despre Brăila veche și reconstruită. Timp de aproape un an am căutat clădiri restaurate, investiții, exemple de oameni care au ales să construiască și să păstreze.

Dar plimbarea de astăzi mi-a amintit că un oraș este mult mai mult decât atât.

Cu telefonul mobil în mână, într-o dimineață liniștită de vară, am pornit fără un plan anume. Lumina era blândă, străzile încă nu se grăbeau, iar Brăila s-a lăsat descoperită așa cum este ea în realitate.

Am găsit flori și ciulini.

Case renovate și clădiri abandonate.

Porți noi și ziduri vechi.

Fabrici care au scris istorie.

Umbre desenate de cabluri pe pereți.

Grădini ascunse.

Oameni grăbiți și oameni care își vedeau liniștiți de ziua lor.

Am descoperit un oraș imperfect și tocmai de aceea frumos.

Un oraș care încă poartă urmele trecutului, dar care continuă să meargă înainte.

Poate că asta înseamnă, până la urmă, renașterea. Nu perfecțiunea. Nu ștergerea trecutului. Ci capacitatea de a merge mai departe păstrând ceea ce a fost.

Vă mulțumesc că mă însoțiți în această călătorie.

Promit să mai ies pe străduțele Brăilei și să vă arăt orașul așa cum îl descopăr eu: real, autentic și frumos în toate ipostazele sale.

Pentru că uneori cele mai interesante povești nu se află în marile monumente, ci la colțul unei străzi, într-o floare crescută dintre ruine sau într-o rază de soare care cade exact unde trebuie.

Aceasta este Brăila mea.

Și, poate, puțin câte puțin, devine și Brăila voastră.