Brăila mea frumoasă
Poate nu tot ce atrage atenția este frumos.
Așa începe una dintre poeziile mele preferate, Lecția despre cub scrisă de Nichita Stănescu. Perfecțiunea nu strigă, nu se impune, nu se arată. Perfecțiunea trece pe lângă noi în liniște. În schimb, imperfecțiunea… imperfecțiunea îți rămâne în ochi și în suflet.
După mulți ani petrecuți în Londra și după ce am călătorit prin lume, România mi s-a părut grea. Foarte grea.
Neîngrijită. Lăsată în urmă. Furatã ca o fată prea bună și prea blândă.
Am simțit o urmă adâncă de comunism în blocurile obosite, în fațadele căzute, în străzile uitate. M-a durut adaptarea.
Atât de tare încât, pentru o perioadă, m-am lăsat de fotografie.
Nu mai găseam frumosul.
Nu vedeam decât urâtul, cenușiul, realitatea tăioasă.
Dar tata, prietenul meu cel mai bun, m-a certat într-o zi.
Mi-a spus simplu:
“Iulia, vreau să văd că te focusezi pe ce s-a făcut bine. Pe ce renaște. Pe ce începe să prindă viață. Nu pe ce lipsește.”
Și acea frază a fost startul acestui blog.
O lecție de la tata.
De multe ori ne uităm doar la ce nu merge, la ce e murdar, la ce e stricat. Căutăm vinovați. Spunem că România a rămas în urmă. Că Brăila nu mai are șanse. Dar dacă vrei să vezi frumosul — dacă te forțezi să-l cauți — începi să vezi cu alți ochi.
Eu asta fac acum: învăț, uneori cu efort, să văd frumusețea din oameni, lucruri și locuri. Să-i apreciez pentru ceea ce sunt, pentru ce au reparat, pentru lucrurile la care lucrează. Nu pentru lucrurile care le lipsesc.
Și deși în tristețe, în abandon, în brutalism… există o urmă de poveste care atinge sufletul eu nu mai caut asta. Caut să aleg bucuria, caut să văd frumosul, renăscutul , construitul.
Aceste fotografii nu sunt despre perfecțiune.
Sunt despre sinceritate, despre timp, despre rănile unui oraș care a fost cândva mare, bogat, viu — și care încă are forța de a renaște. Vă invit în galeria mea din blog să priviți cum Brăila se repară, renaște sub ochii noștri.
Eu aleg să văd ce s-a făcut bine.
Vreau să văd cine luptă pentru o Brăila mai frumoasă.
Cine crede în ea.
Cine pune umăr lângă umăr nu ca să ia, ci ca să clădească.
Cine este aici pentru a iubi orașul, nu pentru a-l judeca.
Brăila renaște în măsura în care credem în ea.
Și eu aleg sa cred.
Centrul Brăilei a renăscut.
Nu doar prin lumini și decorațiuni, ci prin oamenii care îl umplu din nou cu energie, cu voce, cu bucurie. În acest decembrie, orașul pare să-și fi amintit cine este: un loc cald, viu, elegant, în care tradiția și modernul se împletesc firesc.
Astăzi mi-am făcut timp să mă plimb prin centru și am simțit un lucru simplu: atmosfera s-a schimbat. Străzile nu mai sunt doar culoare de trecere, ci loc de întâlnire. Se aud râsete, se simte mișcare, forfotă, curiozitate. Copiii aleargă printre lumini, cu ochii larg deschiși, iar adulții își lasă pentru o clipă grijile la o parte.
Este ceva profund frumos în modul în care orașul se reînsuflețește în preajma Crăciunului. O căldură care vine din comunitate, din oamenii care ies din case și se întorc către spațiul public cu drag, cu poftă de viață, cu dor de apartenență.
Pentru mine, Crăciunul este sărbătoarea preferată tocmai din acest motiv: pentru că reușește, an de an, să ne aducă împreună. Să ne facă să privim orașul altfel. Să ne reamintească că trăim într-un loc frumos, care merită redescoperit.
Așa se simte Brăila în acest decembrie: renăscută.
Și mă bucur să fac parte din povestea ei.
Biserica Buna Vestire
Un Lăcaș de Cult cu O Poveste Măreață
La colțul Căii Călărașilor, într-un loc în care trecutul și prezentul se împletesc armonios, se află Biserica Buna Vestire, un monument de o valoare inestimabilă, ce răspândește o lumină aparte asupra Brăilei. Ridicată în anul 1863, cu binecuvântarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, această bijuterie arhitecturală a fost concepută pentru a servi atât comunității elene din oraș, cât și navigatorilor care veneau an de an cu corăbiile lor în portul Brăila.
Un amestec unic de stiluri – bizantin, gotic, renascentist și clasic – Biserica Buna Vestire ne încântă privirea cu formele sale majestuose. Cu o lungime de 43,5 metri și o lățime de 23,5 metri, este un edificiu ce se ridică cu mândrie alături de mitropoliile importante ale lumii. De la piatra de temelie, pusă cu mare ceremonie pe 8 septembrie 1863, până la sfințirea din 29 octombrie 1872, Biserica Buna Vestire a fost martora unei povești pline de religiozitate, istorie și cultură.
Interiorul său te întâmpină cu un amestec fascinant de elemente stilistice. Coloanele corintice și pilaștrii renascentiști susțin pinioane gotice, iar feroneria și vitraliile deosebite creează o atmosferă unică de liniște și reflecție. În interior, picturile realizate de maeștri italieni și greci în secolele XIX și XX îți vor adânci senzația de sacralitate. La fiecare colț, biserica vorbește despre trecutul său strălucit și despre legătura sa cu divinitatea.
Dar poate cea mai mare comoară a acestui lăcaș de cult este Izvorul Maicii Domnului, descoperit întâmplător în timpul săpăturilor pentru construcția bisericii. Astăzi, acest izvor, considerat de mulți drept un loc de pelerinaj și de vindecare, adaugă o dimensiune spirituală aparte acestui loc sacru.
Cu o cupolă ce amintește de stilul oriental și o arhitectură deosebit de rafinată, Biserica Buna Vestire este nu doar un monument istoric, ci și un simbol al renașterii spirituale și culturale a Brăilei. Un loc de cult care rămâne viu, plin de poveste, și gata să primească pe oricine dorește să descopere taina și frumusețea acestui oraș.
Astăzi, Brăila se renaște, iar Biserica Buna Vestire este un far luminos, ce ne ghidează spre aprecierea frumuseților ascunse ale acestui colț de lume. Un loc de reculegere și admirație, ce face parte din moștenirea noastră spirituală, dar și un simbol al legăturii indestructibile dintre trecut și prezent.
Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016
Teatrul “Maria Filotti”
De la han la teatru – începuturile
Construit inițial ca han în anii 1849-1850, imobilul era considerat la acea vreme cea mai frumoasă clădire a Brăilei. În perioada 1886-1895, frații Ianache, Demostene și George Rally au demarat ample lucrări de consolidare și modernizare, transformând locul într-un adevărat palat al artei. Cu un proiect semnat de arhitectul Adolfo Vasconi di Varese și lucrări coordonate de arhitectul Lorenzo Costa, Casa Rally a devenit un exemplu strălucit de arhitectură barocă.
La cumpăna dintre secole, în anul 1900, familia Rally vinde imobilul lui Dumitru Ionescu pentru suma impresionantă de 985.000 de lei aur. Filantrop cu viziune, acesta donează în 1910 întreaga sa avere Primăriei Brăila, cu dorința de a „fi folositor patriei și neamului”. Astfel, la moartea sa, în 1919, clădirea intră oficial în patrimoniul orașului, devenind un complex cultural impresionant, ce adăpostea teatru, hotel, club, restaurant, cinematograf, berărie, cofetărie și chiar o arenă de vară, toate dotate cu instalații electrice proprii.
O clădire monumentală, un teatru cu tradiție
De-a lungul timpului, edificiul a purtat mai multe denumiri, reflectând atât evoluția sa, cât și recunoașterea importanței sale culturale: Teatrul Rally, Teatrul Regal, Teatrul Comunal (după donația lui Dumitru Ionescu), Teatrul de Stat, iar din 1969, în onoarea marii actrițe brăilene, a devenit Teatrul Municipal „Maria Filotti”.
Arhitectura clădirii impresionează prin volumetria monumentală și stilul baroc echilibrat. Cu o fațadă bogat decorată, simetrică, punctată de un rezalit central și un acoperiș boltit ce marchează sala de spectacol, teatrul este un reper estetic al Pieței Sfinții Arhangheli. Ultima restaurare majoră, desfășurată între 1980 și 1988 sub coordonarea arhitecților Viorel Oproescu și Doina Juncu, a readus la viață elementele decorative de mare rafinament: stucaturi, picturi, vitralii și candelabre.
Interiorul – o lume de poveste
Cu o suprafață de peste 5.000 mp, teatrul brăilean este un adevărat muzeu al artei decorative. Printre elementele de referință se numără:
• Holul monumental, creat în locul vechii curți interioare, dominat de un vitraliu spectaculos realizat de Virgil Mihăescu;
• Scara de marmură albă de Rușchița, desfășurată pe trei nivele și flancată de baluștri eleganți;
• Trei foaiere, dintre care unul dedicat istoriei teatrului;
• Sala de spectacol (370 de locuri), o veritabilă bijuterie arhitecturală, cu tavan decorat în basoreliefuri și picturi delicate, de unde coboară un impresionant candelabru supraetajat, de 800 kg, compus din 150 de brațe și peste 1.000 de piese de cristal;
• Cortina pictată de Val Munteanu, o metaforă vizuală a Brăilei, brodată cu fir de aur, argint și mătase în nuanțe vibrante;
• Sala de conferințe și recepții (150 de locuri) și Sala Studio (100 de locuri), spații versatile pentru evenimente culturale și întâlniri artistice.
O restaurare necesară – renașterea teatrului
Între februarie 2014 și 30 iunie 2016, teatrul a trecut printr-un amplu proces de restaurare și consolidare, în valoare de 18.701.747,66 lei. Lucrările au vizat întreaga clădire, de la subsol până la acoperiș, redându-i strălucirea de odinioară și asigurându-i continuitatea ca spațiu cultural de prestigiu.
Astăzi, Teatrul „Maria Filotti” nu este doar o scenă, ci o poveste vie, un monument care respiră istorie și artă. Fiecare colț al său poartă amprenta unor vremuri de glorie, iar fiecare spectacol reînnoiește emoția și pasiunea pentru teatru. Brăila renăscută își găsește astfel ecoul în acest edificiu splendid, unde trecutul și prezentul se împletesc într-un spectacol fără sfârșit.
Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016
Casa avocatului Alexandru Boantă – Ecouri dintr-un alt timp
Casa avocatului Alexandru Boantă – Ecouri dintr-un alt timp
Pe strada tăcută unde pașii răsună a istorie, se ridică o casă ce a fost cândva martoră a gloriei și suferinței, a artei și a dreptății. Casa avocatului Alexandru Boantă, cu fațada sa cândva somptuoasă, respiră încă amintiri din alte vremuri.
La parter, simplitatea de astăzi ascunde un trecut ce odinioară mustea de rafinament. Dar e de ajuns să ridici privirea spre etaj, iar detaliile arhitecturale îți dezvăluie bogăția unei epoci pierdute: ferestre aliniate ca într-o simfonie a echilibrului, ovalele sculptate cu migală, benzi decorative ce desenează povești uitate, figuri drapate, asemenea sculpturilor din templele antice. În dreapta, capul de înger veghează, neclintit, peste vremuri, în timp ce metopele triunghiulare își păstrează delicatele ornamente vegetale.
Dar, ca orice loc de poveste, și această casă poartă în pereții săi ecouri mai grele. Prin anii ’50, demisolul ei a fost martorul unor suferințe mute, când aici s-a aflat unul dintre sediile Securității. Zidurile încă mai păstrează umbrele celor care au fost anchetați, tăcerea lor de atunci răsunând parcă și astăzi.
Ultimul moștenitor al acestui loc, generalul Vladimir Boantă, a fost un om al eleganței intelectuale, licențiat în Drept și Filosofie, laureat al Universității din Roma, avocat și publicist. Între legi și partituri, între filosofie și război, a purtat cu el spiritul unei epoci în care erudiția și onoarea mergeau mână în mână. Ofițer decorat, a văzut ororile războiului și le-a lăsat moștenire memoriei colective în paginile scrierilor sale.
În 2003, Brăila i-a recunoscut meritele, acordându-i titlul de Cetățean de Onoare. Un gest de întoarcere a respectului, de recuperare a unui nume ce merită amintit.
Astăzi, casa avocatului Alexandru Boantă rămâne un reper discret al Brăilei, o filă de istorie scrisă în piatră și timp. Oprește-te o clipă în fața ei. Privește detaliile, simte greutatea istoriei și lasă-ți imaginația să recompună tabloul zilelor de altădată. Poate, în liniștea acelui moment, vei auzi și tu ecoul pașilor celor care au trăit, au luptat și au visat aici.
Monumente istorice ale orașului Brăila, Ioan Munteanu, Editura Proilavia, Brăila, 2016
